Ce jocuri au pe telefonul mobil

 

Vica Blochină „Am mai multe jocuri pe telefon, dar cel mai mult îmi place să mă joc Diamond Dash. Mă relaxează și este și unul dintre jocurile preferate ale fiului meu, Edan.”

 

Este un lucru ştiut că, una din variantele de relaxare oriunde ne aflăm, sunt jocurile pe telefonul mobil. Aproape toată lumea se joacă şi o face cu plăcere. De aceea ne-am gândit să îți propunem două jocuri care sigur îți vor capta atenția.

 

Furious Snake este un joc foarte dinamic, cu grafică şi efecte de ultimă generație şi cu un design extraordinar. Totul se întâmplă în spațiu, unde distrugi extratereștrii, îți îndeplineşti misiunile şi îți depăşeşti propriul record. Atenție, însă, jocul poate crea dependență. Just Play - Brain Games 3 este jocul ideal atunci când vrei să-ți antrenezi creierul. Încearcă să rezolvi puzzle-ul cât mai repede şi fără greşeală. Este simplu, rapid şi relaxant.

 

JULIA JIANU „Sunt una dintre persoanele cărora le face plăcere să se joace pe telefonul mobil. Pe Blackberry-ul meu cel mai mult îmi place Solitaire. Mi-am făcut un obicei ca, în timpul deplasărilor pe care le fac cu ocazia spectacolelor în țară, dar și atunci când sunt în ambuteiaj în București, să mă joc pe telefon. Solitaire mă binedispune și mă relaxează în același timp și cred că este o modalitate plăcută de a te deconecta.”